Iubire în cana spartă

Cartea pare foarte autentică și apropiată. Momentul ceștii sparte este exact genul de lucru care îi panichează pe copii, iar felul în care familia gestionează situația pare calm și sincer. Mesajul despre dragostea care se arată prin sinceritate și iertare se transmite firesc. O poveste simplă, blândă și cu mult suflet.

I-am citit-o băiatului meu de 9 ani. Probabil s-ar fi potrivit mai bine fratelui lui mai mic. Am apreciat aranjarea în pagină, faptul că textul era așezat cu grijă, spre deosebire de aceeași dispunere pe fiecare pagină, cum fac multe cărți. De asemenea, scrierea unor cuvinte cu litere cursive și colorarea lor în portocaliu a fost un detaliu plăcut. Mesajele — spuse, de fapt, prin două povești — au fost clare și după chipul lui Hristos, iar includerea versetului biblic a fost minunată. Ce bogăție de ilustrații! Ca mamă, mă cam întreb de ce și-ar lăsa mama ceașca preferată nesupravegheată lângă doi copii mici care se jucau veseli, dar asta creează contextul poveștii.

Este o poveste dulce despre dragoste, sinceritate și bunătate. Totuși, nu integrează învățătura biblică într-un mod cu adevărat semnificativ. Un verset (Ioan 13:34) este așezat în mijlocul poveștii, fără niciun context. Nu e clar de ce apare acolo și dacă este ceva ce copiii își amintesc. Mama îi învață într-adevăr cât de importantă este dragostea, dar nu o leagă niciodată de Dumnezeu sau de Biblie. Deși rămâne o carte bună, ar fi fost mult mai puternică drept poveste creștină dacă mama s-ar fi referit la Dumnezeu sau la Scriptură atunci când le vorbea copiilor.

Povestea a fost dulce, cu un conținut bun, dar este cu siguranță pentru un copil foarte mic. Copiii mei au 4, 6 și 8 ani și nu prea au fost interesați. Povestea menționează că dragostea este o roadă a Duhului, dar exemplul din ea nu este foarte realist. Copiii din poveste au poate 3-5 ani. Se jucau dezordonat și sparg din greșeală ceașca de porțelan a mamei (partea asta e foarte realistă). Însă, după un verset biblic (oare copiii își amintesc acest verset?), sora spune: „Poate că am greșit și eu. Am alergat prea mult.” Iar când fratele pomenește că mama va fi supărată din cauza ceștii, sora spune: „Poate va fi tristă… dar dacă spunem adevărul și o ajutăm, ne va ierta.” Asta e dulce și adevărat, dar nerealist. Ce copil mic ajunge singur la asemenea concluzii mature? Ar fi fost mai credibil și mai interesant dacă mama din poveste ar fi fost cea care să îi învețe acel adevăr și să spună ea însăși versetul biblic (chiar dacă se subînțelege că ei cunosc deja versetul, ar fi avut mai mult sens ca ea să spună ceva de genul „vă amintiți versetul despre dragoste?”). Sora îi spune apoi mamei: „…David a tras de pătură… dar și eu am alergat prea repede… Vrem să te ajutăm să faci curat.” Iar apoi copiii sunt înfățișați curățând singuri porțelanul spart. Pur și simplu nu e realist. Mai târziu în poveste, ei ajută un băiat cu o jucărie stricată în parc. Din nou, dacă mama i-ar fi învățat principiile dragostei, sincerității și curajului, atunci poate ar fi putut să le aplice în parc mai târziu în acea zi. Grafica este frumoasă și povestea există, doar că are nevoie de puțină șlefuire ca să fie mai închegată!

Povestea aceasta mi s-a părut profund semnificativă pentru că surprinde un moment pe care îl trăiește orice familie — un mic accident, o privire îngrijorată și o alegere între a ascunde adevărul sau a-l rosti cu curaj. A-i urmări pe Maya și David învățând că dragostea înseamnă sinceritate, iertare și blândețe reflectă valorile pe care sperăm să le clădim în propriile noastre case. Ilustrațiile delicate și ritmul tandru fac ușoară discutarea emoțiilor reale, a greșelilor și a harului alinător al lui Dumnezeu cu copiii mici. Este o carte care nu doar învață, ci și liniștește, amintindu-le familiilor că dragostea rămâne statornică chiar și atunci când lucrurile merg prost.